Montaj, diagnostic, întreținere și reparație pentru aer condiționat, ventilare și încălzire — la obiect sau în centrul de service, în toată Moldova.
Chiar și cel mai bun aparat lucrează prost dacă a fost montat greșit: scurgeri de freon, apă care picură pe perete, vibrații, defecte repetate. De aceea montajul, diagnosticul și service-ul le facem cu propriii specialiști, în Bălți, Chișinău și în orice localitate din Moldova.
Echipa vine la ora convenită, cu sculele și materialele necesare. Locurile pentru unități le stabilim împreună cu clientul, ținând cont de cerințele producătorului. Gaura în perete se face cu colectarea prafului. Unitatea exterioară se fixează pe console aliniate la nivel și calculate pentru greutatea ei, cea interioară — pe placa de montaj, cu distanțele necesare față de tavan și pereți.
Țevile de cupru se izolează pe toată lungimea, iar capetele se evazează cu sculă excentrică, astfel încât îmbinarea să rămână etanșă. Traseul, împreună cu drenajul și cablul, se protejează cu bandă, iar în interior se ascunde în canal decorativ sau în perete. La final, din circuit se scot aerul și umiditatea prin vidare, apoi aparatul pornește și se verifică în toate regimurile.
Aceleași simptome — aparatul nu răcește, face zgomot, curge apă — pot avea cauze diferite. Dacă observați o problemă, opriți echipamentul și chemați specialistul: încercările de reparație pe cont propriu agravează adesea defectul. Diagnosticul poate fi și preventiv, ca să aflați din timp dacă e nevoie de intervenție. Reparația se face la obiect sau în centrul nostru de service, în funcție de natura defectului.
Întreținerea tehnică o recomandăm cel puțin o dată pe an. Între vizite, filtrele aparatelor de perete le poate curăța și proprietarul: cu aspiratorul sau cu apă nu mai caldă de 45 °C, apoi uscate la loc cald, dar nu la soare.
Măsurăm încăperea, alegem echipamentul potrivit bugetului și calculăm costul montajului.